Exercițiul a avut ca obiectiv principal punerea în aplicare a planurilor de acțiune, de cooperare şi de intervenție pentru limitarea efectelor în cazul producerii unui cutremur. La eveniment au participat pompieri, medici, dar şi alte servicii care ar putea fi implicate în caz de cutremur.
Un alt obiectiv important a fost coordonarea acțiunilor de salvare şi evacuare a persoanelor şi a bunurilor materiale din zonele afectate. Realizarea în practică a exercițiului s-a desfășurat la liceul „Mihai Viteazul din orașul Cimişlia.
Specialiștii consideră că persoanele implicate în simularea cutremurului s-au descurcat bine, conform instrucțiunilor prevăzute în cazul situațiilor excepționale.
Acțiuni de localizare şi limitare a efectelor situațiilor de urgență au avut loc la câteva întreprinderi din orașul Cimişlia. Aplicațiile de simulare a cutremurului se organizează odată în 4 ani pentru fiecare primărie.
RODION VÎRLAN
ALEX VIVAT



